Urmăriți-ne pe Facebook

Achiziții


  • Mai multe informații vor fi disponibile în curând

Abonare newsletter

date abonat

Seminar regional de informare – Iaşi - 19 martie 2014

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator de Program, a organizat miercuri, 19 martie a.c., un seminar regional de informare la Iași.

Evenimentul a reunit un număr mare de potențiali solicitanți cărora li se adresează cererile de proiecte deschise în cadrul Programelor PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural, respectiv PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, derulate prin Mecanismul Financiar SEE.

Scopul seminarului a fost de a prezenta celor interesați oportunitățile de finanțare disponibile pentru proiecte din domeniul culturii, precum și condițiile de accesare ale acestor fonduri. Cei prezenți au avut posibilitatea de a primi răspunsuri concrete referitoare la Ghidul solicitantului aferent cererilor de proiecte din cadrul celor două Programe.  

Următorul seminar regional de informare va avea loc la Craiova, în data de 25 martie a.c.   

Mulțumim participanților pentru prezență și dorim mult succes proiectelor viitoare!

Prezentările din cadrul seminarului sunt disponibile aici

Imagini de la eveniment