IMPACT

Sinaia365 – album foto

„Sinaia 365 este o iniţiativă pornită din nevoia de a capta, conserva şi promova, între paginile unui album de fotografie, cele mai relevante momente culturale, artistice și arhitectural-peisagistice ale orașului Sinaia, pe parcursul unui an. Albumul Sinaia 365 este gândit ca un produs actual și modern de promovare a patrimoniului şi a culturii locale. El îşi propune ca, prin intermediul fotografiilor, să înlesnească o incursiune cât mai palpabilă în viaţa culturală a oraşului, o incursiune altfel imposibilă pentru un turist obişnuit. Şi aceasta deoarece elementul inovator, de inedit al proiectului va fi reprezentat de cele patru anotimpuri, sub lentila cărora vom privi Sinaia. Dincolo de evenimentele cu un puternic caracter temporal (Paştele, Crăciunul etc.), de clădirile de patrimoniu și de monumentele naturale, oraşul în sine va fi surprins în patru stadii diferite, care vor întregi o perspectivă ciclică, unică şi cuprinzătoare”.

Începeți turul orașului Sinaia în 365 de fotografii aici